-
Precizaţi dacă se permite încălcarea liniei înguste discontinue, la care lungimea haşurilor este de două ori mai mică decât intervalele dintre acestea, ce delimitează marginea părții carosabile?КомментарийMarcajul 1.1.2, în formă de linie îngustă discontinuă, la care lungimea haşurilor este de două ori mai mică decât intervalele dintre acestea, ce delimitează marginea părții carosabile, în cazul dat, poate fi încălcat pentru a efectua oprirea sau staționarea pe acostamentul drumului, în locurile în care oprirea sau staţionarea este permisă, precum şi pentru a repune vehiculul în circulaţie.
Precizaţi dacă se permite încălcarea liniei înguste discontinue, la care lungimea haşurilor este de două ori mai mică decât intervalele dintre acestea, ce delimitează marginea părții carosabile? -
Acest semnal al semaforului permite trecerea:КомментарийSăgeata conturată pe fundalul semnalului verde informează conducătorii despre prezenţa semnalelor suplimentare şi permite circulaţia numai în direcţia indicată. Prin urmare, în cazul dat, acest semnal al semaforului permite trecerea numai autoturismului galben. Tramvaiul şi alte două autoturisme pot continua deplasarea numai după punerea în funcţiune a săgeţii de culoare verde în semnalul suplimentar sau în ambele semnale suplimentare, indiferent de semnalele semaforului de bază.
Acest semnal al semaforului permite trecerea: -
Braţul ridicat vertical înseamnă că conducătorul motocicletei are intenţia să:КомментарийÎn cazul dat braţul stâng ridicat vertical înseamnă că conducătorul motocicletei are intenţia să reducă viteza pentru a se opri, fiind obligat să cedeze trecerea autoturismului care se apropie de intersecţie din dreapta.
Braţul ridicat vertical înseamnă că conducătorul motocicletei are intenţia să: -
Aveţi intenţia de a opri pe partea dreaptă a părții carosabile, imediat după ce veţi traversa intersecţia în direcția înainte. În această situaţie, sunteţi obligat să semnalizaţi oprirea:КомментарийÎn această situaţie sunteţi obligat să semnalizaţi oprirea ce o veţi efectua pe partea dreaptă a părții carosabile numai după ce veţi intra în intersecție. Semnalizarea opririi până la intrarea în intersecţie poate induce în eroare conducătorul autoturismului, deoarece el nu ştie că pentru Dvs. virarea la dreapta, în această intersecţie, este interzisă.
Aveţi intenţia de a opri pe partea dreaptă a părții carosabile, imediat după ce veţi traversa intersecţia în direcția înainte. În această situaţie, sunteţi obligat să semnalizaţi oprirea: -
În situaţia din imagine, conducătorul întâmplător a virat la dreapta. Precizaţi dacă i se permite mersul cu spatele pentru ca ulterior să continue deplasarea înainte?КомментарийConducătorul care întâmplător a manevrat la dreapta nu poate să meargă cu spatele, deoarece în intersecţii mersul cu spatele este interzis.
În situaţia din imagine, conducătorul întâmplător a virat la dreapta. Precizaţi dacă i se permite mersul cu spatele pentru ca ulterior să continue deplasarea înainte? -
Conducătorul de vehicul trebuie să manifeste prudenţă sporită şi, în caz de necesitate, să reducă viteza până la limita care i-ar garanta siguranţa traficului sau chiar să oprească:КомментарийApariţia inopinată a copiilor pe partea carosabilă, comportamentul căror este imprevizibil, prezintă pericol pentru conducători. Este necesar de-a ţine cont de aceasta, în timpul deplasării pe lângă autocarele şi autobuzele în staţionare, semnalizate prin semnul distinctiv «Copii». Prin urmare, anume în acest caz, conducătorul trebuie să manifeste prudenţă sporită.Conducătorul de vehicul trebuie să manifeste prudenţă sporită şi, în caz de necesitate, să reducă viteza până la limita care i-ar garanta siguranţa traficului sau chiar să oprească:
-
Precizaţi dacă se permite în localităţile la intrările în care sunt instalate indicatoarele «Intrare în localitate», deplasarea cu o viteză ce depăşeşte 50 km/h?КомментарийÎn localităţile, semnalizate prin indicatorul 5.63 «Intrare în localitate», limita de viteză este de 50 km/h. Însă, această limită poate fi majorată prin instalarea indicatoarelor 3.27.1 «Viteză maximă limitată» de semnificaţie corespunzătoare.
Precizaţi dacă se permite în localităţile la intrările în care sunt instalate indicatoarele «Intrare în localitate», deplasarea cu o viteză ce depăşeşte 50 km/h? -
Cum veţi proceda în cazul în care conducătorul vehiculului din faţă a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de mers spre stânga, iar pe partea dreaptă nu este spaţiu suficient pentru depăşire?КомментарийCa excepţie, vehiculele ai căror conducători au semnalizat intenţia de a schimba direcţia spre stânga şi au început efectuarea acestei manevre, se depăşesc pe partea dreaptă, dar numai atunci când pentru aceasta există spaţiu suficient pe partea carosabilă. Dacă acest spaţiu lipseşte, trebuie să aşteptaţi eliberarea benzii pentru a continua deplasarea.Cum veţi proceda în cazul în care conducătorul vehiculului din faţă a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de mers spre stânga, iar pe partea dreaptă nu este spaţiu suficient pentru depăşire?
-
În ce ordine vor traversa intersecție aceste vehicule?КомментарийVehiculele vor traversa intersecția în ordinea următoare: autobuzul concomitent cu autoturismul, iar autocisterna la care este conectat dispozitivul cu lumina de culoare portocalie giratorie va continua deplasarea numai după apariția în semafor a semnalului verde.
În ce ordine vor traversa intersecție aceste vehicule? -
Care autoturism va traversa intersecţia al doilea?КомментарийPrimul va traversa intersecţia autoturismul roşu, care pe drumul cu prioritate se deplasează înainte. Autoturismul albastru va traversa intersecţia al doilea, concomitent cu cel alb, care se deplasează pe drumul fără prioritate, deoarece traiectoriile lor de deplasare nu se intersectează. Autoturismul verde va trece intersecţia ultimul.
Care autoturism va traversa intersecţia al doilea? -
Indicaţi ordinea de traversare a intersecţiei, în cazul în care în semafoarele din imagine funcţionează semnalul galben intermitent:КомментарийIntersecţia în care semafoarele funcţionează la semnalul galben intermitent se consideră intersecţie cu circulaţia nedirijată. În situaţia dată, primul va trece autoturismul negru care se apropie de intersecţie pe drumul cu prioritate. Autoturismul roşu, care virează la stânga şi, de asemenea, se apropie de intersecţie pe drumul cu prioritate, va trece al doilea. Autoturismul albastru, deplasându-se pe drumul fără prioritate, va trece intersecţia ultimul.
Indicaţi ordinea de traversare a intersecţiei, în cazul în care în semafoarele din imagine funcţionează semnalul galben intermitent: -
Vehiculele vor traversa intersecţia în ordinea următoare:КомментарийAutoturismele verde şi albastru se apropie de intersecţie pe drumul cu prioritate. Deoarece, traiectoriile lor de deplasare nu se intersectează, acestea vor traversa intersecţia concomitent. Autoturismul roşu, ce se deplasează pe drumul fără prioritate, va trece intersecţia ultimul.
Vehiculele vor traversa intersecţia în ordinea următoare: -
Vehiculele vor traversa intersecţia în ordinea următoare:КомментарийMotocicleta şi autocisterna se apropie de intersecţie pe drumul cu prioritate. Prima va traversa intersecţia motocicleta, care se apropie de aceasta din dreapta autocisternei, apoi autocisterna concomitent cu autoturismul.
Vehiculele vor traversa intersecţia în ordinea următoare: -
În ce ordine vor traversa intersecţia aceste vehicule?КомментарийLa traversarea intersecţiei drumurilor de semnificaţie echivalentă tramvaiul are prioritate faţă de conducătorii altor vehicule. Astfel, primul va trece intersecţia tramvaiul, apoi autoturismul se va deplasa înainte. Ultimul va vira la stânga tractorul.
În ce ordine vor traversa intersecţia aceste vehicule? -
Aflându-vă la volanul automobilului şi având intenţia să continuaţi deplasarea înainte veţi:КомментарийPrimul va traversa intersecţia autoturismul roşu, deoarece din dreapta acestuia de intersecţie nu se apropie alte vehicule. Concomitent cu autoturismul roşu va traversa intersecţia microbuzul, întrucât traiectoria de deplasare a acestuia nu se intersectează cu traiectoriile autoturismelor roşu şi albastru. Apoi, pe rând, vor trece autoturismul galben - înainte şi cel albastru - la stânga.
Aflându-vă la volanul automobilului şi având intenţia să continuaţi deplasarea înainte veţi: -
În care dintre direcții veți avea prioritate la deplasare față de vehiculul ce vine din sens opus?КомментарийÎn situația dată veți avea prioritate la deplasare doar la dreapta față de autoturismul care vine din sens opus, în cazul în care acest autorurism va vira la stânga.
În care dintre direcții veți avea prioritate la deplasare față de vehiculul ce vine din sens opus? -
Precizaţi dacă se permite oprirea şi staţionarea vehiculelor pe trotuare?КомментарийRegulamentul permite în localităţi oprirea şi staţionarea autoturismelor şi motocicletelor, intrând parţial sau în întregime pe trotuar, numai în locurile care sunt special amenajate şi semnalizate prin indicatorul «Parcare» sau «Parcare rezervată», în îmbinare cu unul din panourile «Modul de amplasare a vehiculului în staţionare», precum şi prin marcaj.Precizaţi dacă se permite oprirea şi staţionarea vehiculelor pe trotuare?
-
În situația din imagine, care din conducători s-a oprit regulamentar?КомментарийPe drumurile din afara localităților vehiculele trebuie oprite numai în afara părții carosabile, pe partea dreaptă. În situația din imagine, conducătorul autobuzului a oprit în afara păprții carosabile însă pe partea stângă, iar conducătorul motociletei a oprit pe partea dreaptă dar pe carosabil, chiar dacă drumul are acostament. Astfel ambii conducători au oprit neregulamentar.
În situația din imagine, care din conducători s-a oprit regulamentar? -
Lungimea maximă admisibilă a unei bare metalice folosită pentru remorcare este de:КомментарийPrin Regulament se stabileşte că lungimea maximă admisibilă a unei bare metalice (unui cuplaj rigid) folosită (folosit) pentru remorcare este de 3 m.Lungimea maximă admisibilă a unei bare metalice folosită pentru remorcare este de:
-
La volanul autovehiculului trăgător trebuie să se afle un conducător:КомментарийPrin Regulament se stabileşte că la volanul autovehiculului trăgător trebuie să se afle un conducător care are, cel puţin, un an vechime în conducere.La volanul autovehiculului trăgător trebuie să se afle un conducător:
-
Cum trebuie să procedeze conducătorul la apropierea vehiculului cu regim de circulație prioritară la care este conectat dispozitivul cu lumina albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special?КомментарийLa apropierea vehiculului la care este pus în funcţiune dispozitivul cu lumina albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special, conducătorul trebuie să asigure deplasarea nestânjenită a acestuia, indiferent de direcţia lui de deplasare, inclusiv să elibereze banda pe care se deplasează acesta, poziţionându-se cât mai aproape de bordură, pe acostament sau chiar, în caz de necesitate, să oprească.Cum trebuie să procedeze conducătorul la apropierea vehiculului cu regim de circulație prioritară la care este conectat dispozitivul cu lumina albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special?
-
Cu lumini giratorii de care culoare trebuie să fie echipate autovehiculele cu regim de circulație prioritară?КомментарийAutovehiculele cu regim de circulație prioritară trebuie să fie echipate cu lumini giratorii culorile cărora sunt indicate la punctele 1 și 2.Cu lumini giratorii de care culoare trebuie să fie echipate autovehiculele cu regim de circulație prioritară?
-
Este interzisă deplasarea ulterioară a vehiculului în cazurile în care:КомментарийDeplasarea ulterioară a vehiculului este interzisă în cazul în care nu funcţionează pe timp de noapte, precum şi în condiţii de vizibilitate redusă farurile şi/sau lanternele de gabarit din spate. Atunci când lămpile nu corespund modelului prevăzut prin construcţie, sau dacă concentraţia substanţelor nocive în gazele de eşapament depăşeşte normele admisibile, Regulamentul permite deplasarea până la garaj ori până la cel mai apropiat punct de reparaţie.Este interzisă deplasarea ulterioară a vehiculului în cazurile în care:
-
Nu este interzisă exploatarea vehiculului în cazul în care acesta este echipat:КомментарийNu este interzisă exploatarea vehiculului în cazul în care acesta este echipat în faţă, cu dispozitive de iluminare, semnalizare luminoasă de culoare albă, galbenă sau portocalie, iar dispozitivele fluorescent-reflectorizante sunt de culoare albă. Regulamentul interzice instalarea în faţă a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă, de o culoare alta decât cea albă, galbenă sau portocalie, în spate de o altă culoare decât cea roşie, galbenă sau portocalie.Nu este interzisă exploatarea vehiculului în cazul în care acesta este echipat:
Тест №41
1 / 24 тест
