-
Distanţa parcursă de vehicul, din momentul în care conducătorul acestuia a observat pericolul, până la începutul acţiunilor în vederea prevenirii accidentului din traficul rutier, se consideră:КомментарийDin momentul în care conducătorul sesizează pericolul, până la momentul în care acesta acţionează pedala frânei, autovehiculul parcurge un spaţiu, care, bineînţeles, este în funcţie directă de viteza de deplasare a vehiculului şi se numeşte acesta «spaţiu parcurs în timpul de reacţie al conducătorului».Distanţa parcursă de vehicul, din momentul în care conducătorul acestuia a observat pericolul, până la începutul acţiunilor în vederea prevenirii accidentului din traficul rutier, se consideră:
-
În situaţia din imagine Dvs. trebuie:КомментарийDeplasându-vă pe drumul acoperit cu zăpadă (aderenţa dintre pneuri şi drum redusă), trebuie să intraţi în curba cu câmpul vizual limitat, reducând considerabil viteza deoarece, datorită forţei centrifuge, vehiculul Dvs. poate fi scos pe contrasens sau chiar băgat în gard.
În situaţia din imagine Dvs. trebuie: -
Frânarea prin intermediul motorului, pe drumul acoperit cu polei, pentru automobilul cu tracţiunea pe spate contribuie la:КомментарийFrânarea automobilului cu tracţiunea pe spate prin intermediul motorului pe drumul acoperit cu polei ridică stabilitatea de deplasare a acestuia, ca urmare a reducerii probabilităţii de blocare a roţilor, precum şi a distribuirii uniforme de către diferenţial a momentului de frânare între roţile din stânga şi din dreapta ale automobilului.Frânarea prin intermediul motorului, pe drumul acoperit cu polei, pentru automobilul cu tracţiunea pe spate contribuie la:
-
Deplasându-vă în situaţia din imagine, pentru a evita şocul din suspensie, care poate fi provocat de denivelarea drumului trebuie să:КомментарийÎn situaţia în care câmpul vizual este limitat de plantaţiile verzi adiacente drumului şi de curba în planul drumului cu raza mică, categoric este interzisă ieşirea pe contrasens, deoarece poate avea loc impactul frontal cu vehiculul ce vine din sens opus.
Deplasându-vă în situaţia din imagine, pentru a evita şocul din suspensie, care poate fi provocat de denivelarea drumului trebuie să: -
Precizaţi dacă se deplasează lateral remorca ansamblului de vehicule în timpul virării?КомментарийLa mişcarea în viraj, remorca ansamblului de vehicule se deplasează lateral spre centrul de virare. Aceasta îşi găseşte explicaţie în faptul că, raza traiectoriei mijlocului punţii din spate a remorcii, este cu mult mai mică decât raza traiectoriei mijlocului punţii din spate a vehiculului tractor. Acest factor trebuie să fie luat în calcul de conducătorii vehiculelor care trec în sens opus cu ansamblul de vehicule în limitele curbei cu rază mică.Precizaţi dacă se deplasează lateral remorca ansamblului de vehicule în timpul virării?
-
Care particularităţi a frânelor cu disc trebuie luate în consideraţie, în cazul în care deplasarea are loc pe drumul umed?КомментарийFrânele cu disc ale autovehiculelor sunt deschise şi, ca urmare, în cazul în care deplasarea are loc pe drumul umed, acestea se umezesc. Din această cauză coeficientul de frecare dintre garniturile placheţilor şi disc întrucâtva se reduce, factor ce conduce la întârzierea intrării în acţiune a frânelor.Care particularităţi a frânelor cu disc trebuie luate în consideraţie, în cazul în care deplasarea are loc pe drumul umed?
-
Care sunt modalităţile de restabilire a eficacităţii frânei de serviciu, în cazul în care vehiculul a trecut prin apă?КомментарийÎn cazul în care vehiculul trece prin apă, mecanismele frânelor roţilor se umezesc. Prin aceasta, se reduce considerabil coeficientul de frecare, respectiv dintre: placheţi - disc; saboţi - tambur, şi ca urmare se reduce simţitor eficacitatea sistemului de frânare. Astfel, imediat după ce a trecut prin apă, conducătorul trebuie să usuce mecanismele frânelor, prin apăsarea repetată şi discretă a pedalei frânei.Care sunt modalităţile de restabilire a eficacităţii frânei de serviciu, în cazul în care vehiculul a trecut prin apă?
-
Care situaţii periculoase pot avea loc în cazul în care conducătorul orbit de lumina de drum a vehiculului ce vine din sens opus, va schimba banda de circulaţie?КомментарийÎn caz de orbire conducătorul trebuie să pună în funcţiune avertizorul de avarie şi, neschimbând banda de circulaţie, să reducă viteza şi să oprească, pentru că alţi conducători, în cazul preselectării benzii, nu sunt obligaţi să-i cedeze trecerea. Conform unor date statistice, conducătorii, care până la orbire conduceau vehiculele cu o viteză de 60 km/h şi, după orbire, nu luau măsuri de reducere a vitezei, aceştia parcurgeau, pe dibuite, aproximativ un spaţiu de 240 m. Imaginaţi-vă câte schimbări de situaţii rutiere pot avea loc în acest răstimp de deplasare pe nevăzute...Care situaţii periculoase pot avea loc în cazul în care conducătorul orbit de lumina de drum a vehiculului ce vine din sens opus, va schimba banda de circulaţie?
-
Reducerea bruscă a vitezei sau oprirea inopinată imediat după executarea manevrei de depăşire poate duce:КомментарийConducerea preventivă a vehiculului prezintă un factor important în garantarea siguranţei traficului. Semnalizarea oricărei manevre trebuie efectuată din timp, chiar dacă nu-i acordă prioritate conducătorului. Aşadar, pentru a nu crea condiţii propice de producere a incidentelor nedorite, imediat după executarea depăşirii, conducătorul nu trebuie să reducă brusc viteza sau să oprească, decât în cazuri excepţionale, întrucât, în caz contrar, luându-l prin surprindere pe conducătorul vehiculului depăşit, poate avea loc coliziunea. Atât reducerea bruscă a vitezei, cât şi oprirea inopinată, nu pot să provoace ieşirea din uz a frânelor.Reducerea bruscă a vitezei sau oprirea inopinată imediat după executarea manevrei de depăşire poate duce:
-
La deplasarea în rampă, pe sectorul de drum rudimentar cu mâzgă trebuie:КомментарийÎn condiţii grele de drum şi, în plus, la deplasarea în rampă, categoric sunt inadmisibile reducerea vitezei, majorarea bruscă a debitului de combustibil sau întreruperea forţei la roată, prin selectarea altei trepte din cutia de viteze. Aceasta pentru că, din cauza rezistenţei mare la rulare a roţilor, vehiculul va pierde inerţia sau chiar poate să se oprească. Mai mult, ca urmare a conectării treptei inferioare şi bruscării debitului de combustibil roţile motoare vor începe a patina, deplasarea devenind imposibilă. Aşadar, in situaţia din imagine, trebuie să selectaţi din timp treapta corespunzătoare şi debitul de combustibil, fără a recurge la selectarea altei trepte din cutia de viteze.
La deplasarea în rampă, pe sectorul de drum rudimentar cu mâzgă trebuie: -
Spaţiul de frânare al autoturismului, în cazul în care acesta tractează o remorcă:КомментарийEste cunoscut că pe măsură ce creşte masa vehiculului, acestuia îi este inerentă şi o inerţie mai mare adică, rezistenţa care se opune frânării şi opririi este mai mare. De aceea, atunci când autoturismul tractează o remorcă, indiscutabil că, spaţiul de frânare al ansamblului va creşte.Spaţiul de frânare al autoturismului, în cazul în care acesta tractează o remorcă:
-
Cum veţi proceda, în caz de derapaj a punţii posterioare, la deplasarea în curbă cu autovehiculul la care tracţiunea este pe faţă?КомментарийSuspendarea derapajului punţii posterioare la autovehiculul cu tracţiunea pe faţă necesită unele particularităţi în acţiunile şoferului. Ca şi în cazul vehiculului cu tracţiunea pe spate, volanul trebuie rotit în direcţia derapării însă, pentru a compensa cât mai rapid derapajul, debitul de combustibil trebuie neesenţial mărit. Prin aceasta, autovehiculul iese din derapaj, corectându-şi direcţia de deplasare. Reducerea debitului de combustibil, precum şi încercarea de a menţine poziţia volanului, chiar dacă veţi mări considerabil debitul de combustibil nu vor contribui la suspendarea derapajului.Cum veţi proceda, în caz de derapaj a punţii posterioare, la deplasarea în curbă cu autovehiculul la care tracţiunea este pe faţă?
-
În condiţii de ceaţă densă, în funcție de distanța de vizibilitate în direcția de deplasare, conducătorului i se recomandă să adapteze viteza de deplasare la condițiile rutiere, astfel încât:КомментарийDeplasându-vă în condiţii de ceaţă densă, trebuie să luaţi în calcul că vizibilitatea se reduce considerabil, dar mult mai periculos este fenomenul că, ochii percep eronat distanţa. De aceea Dvs. trebuie să menţineţi un spaţiu în raport cu vehiculul ce vă precede, astfel, încât spaţiul de oprire să fie mai mic decât distanţa de vizibilitate deoarece, determinarea distanţei, prin perceperea luminii lanternelor de gabarit şi vizibilităţii plăcuței cu numărul de înmatriculare a vehiculului precedent, poate să fie greşită. Trebuie reţinut că, în condiţii de ceaţă densă, distanţa până la obiecte se percepe ca fiind de două ori mai mare decât în realitate.
În condiţii de ceaţă densă, în funcție de distanța de vizibilitate în direcția de deplasare, conducătorului i se recomandă să adapteze viteza de deplasare la condițiile rutiere, astfel încât: -
În condiții de vizibilitatea redusă, din sens opus se deplasează o mașină autopropulsată. Ce ar trebuie să luați în calcul în aceste condiții?КомментарийMașinile autopropulsate în unele cazuri au un gabarit ce depășește lățimea benzii de circulație, de aceea în cazul deplasării lor pe drumurile publice se creează obstacole circulației, atunci când se trece în sensuri opuse cu acestea sau se efectuează ocolirea ori depășirea lor. În condiții de vizibilitate redusă probabilitatea de intrare în coliziune cu ele sau cu mașinile agricole transportate de acestea e foarte mare. Astfel la trecerea în sensuri opuse toate circumstanțele enumerate prezintă pericol.
În condiții de vizibilitatea redusă, din sens opus se deplasează o mașină autopropulsată. Ce ar trebuie să luați în calcul în aceste condiții? -
În situația din imagine trebuie să vă păziți:КомментарийStaționarea vehiculelor pe ambele părți a părții carosabile limitează câmpul vizual ce face dificilă observarea pietonilor. Totodată probabilitatea, că cineva din conducătorii vehiculelor aflate în staționare poate să pornească sau să deschidă portiera este înaltă. Astfel, în așa situație, conducătorul trebuie să se păzească de oricare din acțiunile enumerate și să demonstreze prudență sporită, pentru a evita orice pericol.
În situația din imagine trebuie să vă păziți: -
Conducătorul motocicletei este obligat să cedeze trecerea:КомментарийLa trecerile pentru pietoni cu circulație nedirijată conducătorii tuturor vehiculelor sunt obligați să cedeze trecerea pietonilor care se află la marginea părții carosabile și intenționează să se angajeze în traversare, precum și celor care se află pe partea carosabilă.
Conducătorul motocicletei este obligat să cedeze trecerea: -
În situația dată, însoțind copilul până la liceu, mama trebuie:КомментарийCu toate că conducătorii de vehicule trebuie să manifeste prudență sporită pe acest sector de drum periculos semnalizat prin indicatorul de avertizare «Copii», mama și copilul trebuie să se deplaseze pe trotuar până la trecerea pentru pietoni și să traverseze drumul în siguranță.
În situația dată, însoțind copilul până la liceu, mama trebuie: -
La ce urmări periculoase poate duce efectuarea manevrei de întoarcere, dacă conducătorul nu este ajutat de o persoană aflată în afara vehiculului, în locurile în care vizibilitatea este mai mică de 100 m, cel puţin într-o direcţie?КомментарийOrice manevră efectuată în condiţii de vizibilitate limitată, mai cu seamă, în cazul în care aceasta este legată de ieşirea pe banda destinată circulaţiei în sens opus, prezintă pericol ce poate conduce la producerea accidentului din traficul rutier cu consecinţe grave. Aceasta pentru că, în cazul efectuării manevrei de întoarcere fără ajutorul altei persoane aflată în afara vehiculului, fie în nemijlocita apropiere de curba cu raza mică, fie în nemijlocita apropiere de vârful rampei, conducătorul este nesigur, întrucât din direcţia cu vizibilitatea mai mică de 100 m, în orice moment poate apărea vreun vehicul ce se deplasează cu viteză mare, pentru care vehiculul ce efectuează manevra de întoarcere, poate să-i fie un obstacol inopinat. Conducătorul luat prin surprindere, poate să comită erori în acţiuni, astfel fiind posibilă producerea accidentului.La ce urmări periculoase poate duce efectuarea manevrei de întoarcere, dacă conducătorul nu este ajutat de o persoană aflată în afara vehiculului, în locurile în care vizibilitatea este mai mică de 100 m, cel puţin într-o direcţie?
-
La ce urmări periculoase pot duce, în procesul de exploatare a autoturismului, anvelopele cu profilul benzii rulante reşapat, fiind montate la roţile axei din faţă?КомментарийExfolierea, demontarea sau altă ieşire din uz a pneului montat la roata osiei din faţă prezintă pericol, întrucât conduce la pierderea maniabilităţii şi stabilităţii de deplasare a vehiculului. O probabilitate înaltă de acest gen de deteriorări prezintă pneurile cu profilul benzii rulante reşapat. Pentru autoturisme valorile limitelor maxime a vitezei de deplasare pe drumurile publice sunt mai mari decât pentru alte tipuri de vehicule și pentru a evita oricare din situaţiile periculoase posibile, montarea anvelopelor cu profilul benzii rulante reşapat la roţile axei din faţă a acestor vehicule este interzisă, deoarece pot avea loc urmări imprevizibile.La ce urmări periculoase pot duce, în procesul de exploatare a autoturismului, anvelopele cu profilul benzii rulante reşapat, fiind montate la roţile axei din faţă?
-
Cum influenţează frânarea cu roţile blocate asupra spaţiului de frânare, în cazul deplasării pe un drum uscat?КомментарийÎn procesul de frânare energia cinetică a maselor vehiculului, care se află în mişcarea de rotaţie şi translaţie, se transformă în mecanismele frânelor, în lucrul de frânare, trecând în energie termică. În cazul în care, în procesul de frânare se blochează roţile, frecarea are loc între pneuri şi drum. Prin aceasta, cauciucurile se înfierbântă şi topindu-se conduc la reducerea considerabilă a aderenţei pneurilor cu calea. Ca urmare spaţiul de frânare creşte esenţial, iar pneurile lasă urme negre de cauciuc pe suprafaţa părții carosabile.Cum influenţează frânarea cu roţile blocate asupra spaţiului de frânare, în cazul deplasării pe un drum uscat?
-
La trecerea în sensuri opuse conducătorul vehiculului trebuie să mărească intervalul lateral în următoarele cazuri:КомментарийNeasigurarea de către conducător a intervalului lateral suficient, la trecerea în sensuri opuse, atât în cazul deplasării cu viteză înaltă cât și atunci când deplasarea are loc pe drumul umed, alunecos sau cu suprafața denivelată, poate contribui la producerea coliziunii tangențiale, în primul caz, pe motivul formării depresiunii dintre aceste vehicule, iar în al doilea caz, datorită derapărilor posibile pe drumul umed, alunecos sau datorită șocurilor produse de denivelări. În cazul vehiculului lung, coliziunea poate avea loc datorită coridorului dinamic lateral (fâșiei laterale), ce-l ocupă acest vehicul, mai cu seamă, la deplasarea pe sectorul de drum în curbăLa trecerea în sensuri opuse conducătorul vehiculului trebuie să mărească intervalul lateral în următoarele cazuri:
-
Ce influenţă are alcoolul consumat asupra câmpului vizual al conducătorului?КомментарийConsumul de alcool este un factor cu efecte foarte periculoase care afectează serios capacitatea de conducere a conducătorului. Printre principalele efecte negative asupra conducătorului generate de consumul de alcool sunt: scăderea nivelului de concentrare a atenţiei, creşterea timpului de reacţie, evaluarea greşită a distanţelor şi vitezelor, subestimarea pericolelor şi riscurilor din trafic, reducerea câmpului vizual etc.Ce influenţă are alcoolul consumat asupra câmpului vizual al conducătorului?
-
Deplasându-vă prin localitate în spatele unui vehicul înmatriculat în alt stat, trebuie să luaţi în vedere că conducătorul acestui vehicul posibil:КомментарийDeplasarea printr-o localitate necunoscută întrucâtva-i creează conducătorului disconfort, pe motive de creştere a volumului de informaţii ce trebuie percepute şi prelucrate. De aceea, conducătorul poate comite inexactităţi în acţiunile de conducere a vehiculului. Deplasându-vă în spatele unui astfel de vehicul, numărul de înmatriculare şi semnul distinctiv al cărui vă informează că este din alt stat, trebuie să menţineţi un spaţiu de siguranţă suficient, pentru ca, în orice moment, să fiţi gata de a opri, întrucât conducătorul acestui vehicul poate comite oricare din acţiunile enumerate.
Deplasându-vă prin localitate în spatele unui vehicul înmatriculat în alt stat, trebuie să luaţi în vedere că conducătorul acestui vehicul posibil: -
Apropiindu-vă pe timp de noapte de vârful rampei aţi sesizat lumina farurilor automobilului ce vine din sensul opus. Pentru a evita orbirea conducătorului acestui vehicul care este momentul oportun de comutare a luminii de drum a farurilor cu cea de întâlnire?КомментарийÎn momentul în care vehiculul ajunge în vârful rampei, fasciculul luminii de drum a farurilor acestuia are o îndreptare mai ridicată decât atunci când acesta se deplasează de-a lungul rampei. Prin urmare, dacă nu veţi comuta lumina de drum a farurilor cu cea de întâlnire, până a ajunge în vârful rampei, veţi provoca orbirea conducătorului vehiculului ce vine din sens opus, factor care poate conduce la accidentul din traficul rutier.Apropiindu-vă pe timp de noapte de vârful rampei aţi sesizat lumina farurilor automobilului ce vine din sensul opus. Pentru a evita orbirea conducătorului acestui vehicul care este momentul oportun de comutare a luminii de drum a farurilor cu cea de întâlnire?
Тест №33
1 / 24 тест
